Panama şi-a transformat canalul într-un generator de bani. Trump vrea să îl ia înapoi
Tensiunile cresc din nou în jurul Canalului Panama, după ce preşedintele american Donald Trump a promis în discursul său inaugural că va recupera controlul asupra acestei importante căi navigabile.
Panama şi-a transformat canalul într-un generator de bani. Trump vrea să îl ia înapoi
Ameninţarea readuce în memoria panamenilor istoria complicată a relaţiei lor cu Statele Unite, care a început cu „diplomaţia canonierelor" în urmă cu peste 100 de ani, notează CNN.
Trump susţine că Panama suprataxează marina americană pentru tranzitul prin canal şi că, în secret, China ar controla această cale navigabilă strategică - o afirmaţie pe care oficialii panamezi o resping categoric.
Pentru Panama, miza este uriaşă: canalul şi serviciile conexe generează 23,6% din venitul anual al ţării, cu profituri totale de aproape 5 miliarde de dolari în 2024.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Din prima zi de mandat, Trump semnează ordine executive cu consecințe majore: Începe deportarea în masă a imigranților, pune capăt dreptului la cetățenie prin naștere, grațiază inculpații de la Capitoliu. Ce alte decizii a luat Președintele SUA
-
Xi Jinping a discutat cu Putin la câteva ore după revenirea lui Trump la Casa Albă
-
Gheorghe Falcă: Georgescu era aruncat la coşul de gunoi, dacă făcea parte din clasa politică
-
O importantă fabrică din România se închide. Producţia se mută în altă ţară. Sute de oameni vor fi concediaţi
Istoria canalului este marcată de tensiuni şi intervenţii americane.
În 1903, SUA au sprijinit independenţa Panama faţă de Columbia, trimiţând nave de război pentru a susţine rebeliunea. În schimb, americanii au primit control total asupra viitorului canal, spre nemulţumirea panamenilor care nu aveau acces în zona canalului administrat de SUA.
Situaţia s-a schimbat abia în 1977, când preşedintele Jimmy Carter a semnat un acord pentru transferul treptat al controlului către Panama, finalizat în 1999. De atunci, Panama a investit masiv în modernizarea canalului. O extindere de 5 miliarde de dolari, finalizată în 2016, a dublat capacitatea de trafic şi generează acum 55% din veniturile totale ale canalului.
Preşedintele panamez José Raúl Mulino a respins ferm declaraţiile lui Trump: „Canalul este şi va rămâne panamez".
Experţii avertizează însă că o eventuală intervenţie americană ar fi devastatoare pentru economia ţării, canalul fiind pentru Panama ceea ce este petrolul pentru Arabia Saudită.
Acordul din 1977 permite teoretic SUA să intervină militar pentru a menţine canalul deschis, deşi acest lucru este puţin probabil având în vedere că traficul prin canal înregistrează cifre record.
Aproximativ 5% din traficul maritim mondial trece prin această cale navigabilă care leagă oceanele Atlantic şi Pacific.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO