- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Papa Benedict al XVI-lea condamnă "persecutarea" creştinilor şi baia de sânge din Siria
Papa Benedict al XVI-lea a condamnat, în duminica Paştilor, "discriminarea şi persecuţiile la care sunt supuse comunităţile creştine" din Orientul Mijlociu şi Africa, făcând apel la stabilitate şi respingerea terorismului sângeros, precum şi la încetarea luptelor în Siria.
Papa Benedict al XVI-lea condamnă "persecutarea" creştinilor şi baia de sânge din Siria (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
"Cristos este speranţă şi consolare în special pentru comunităţile creştine care sunt cele mai încercate din cauza discriminării şi persecuţiilor la care sunt supuse pentru credinţa lor", a declarat Papa în bazilica Sfântul Petru, în mesajul său Urbi et Orbi. El a făcut referire la violenţele şi ameninţările islamiste împotriva minorităţilor creştine, în special din Nigeria şi Orientul Mijlociu, unde s-a născut creştinismul.
"Fie ca învierea lui Cristos să aducă speranţă în Orientul Mijlociu, pentru ca toate componente etnice, culturale şi religioase să colaboreze pentru binele comun şi respectarea drepturilor omului", a subliniat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Vîlceanu: PNL trebuie să-şi schimbe conducerea toată şi trebuie să plece de la guvernare imediat
-
Nicuşor Dan, uimit de rezultatul alegerilor: Vreau să înţeleg mecanismul
-
Lasconi: Promit că voi da totul pentru a mă ridica la aşteptările voastre
Benedict al XVI-lea a cerut "încetarea vărsării de sânge" în Siria, unde o revoltă populară, reprimată dur de putere, s-a transformat într-un conflict civil soldat cu zeci de morţi în fiecare zi.
"Să înceteze vărsarea de sânge şi să fie urmată fără întârziere calea respectului, dialogului şi reconcilierii, cum vrea comunitatea internaţională", a declarat Papa într-un moment în care reuşita planului Annan pare din ce în ce mai nesigură.
"Fie ca numeroşii refugiaţi, provenind din această ţară şi care au nevoie de ajutor umanitar, să găsească adăpost şi solidaritate", a adăugat Suveranul Pontif, care va merge în Liban în perioada 14-16 septembrie.
El a "încurajat poporul irakian să nu scutească niciun efort pentru a avansa pe calea stabilităţii" şi şi-a reînnoit apelul pentru ca "israelienii şi palestinienii să reia curajos procesul de pace".
Pentru Mali, unde nordul a căzut pradă rebelilor şi islamiştilor, Papa a cerut ca Iisus "Cristos să acorde acestei ţări, care traversează un moment politic delicat, pace şi stabilitate".
În ceea ce priveşte Nigeria, "care a fost teatrul unor atentate teroriste sângeroase", Suveranul Pontif şi-a exprimat speranţa că sărbătoarea pascală va aduce "energiile necesare pentru a se reîncepe construirea unei societăţi paşnice şi care să respecte libertatea religioasă a cetăţenilor".
În apropierea unei biserici din Kaduna (nord), un atentat cu bombă a provocat moartea a cel puţin 20 de morţi duminică, după o serie de alte atacuri împotriva bisericilor în ultimele luni.
În Africa în general, comunităţile creştine trebuie să promoveze şi mai mult "pacea şi să fie artizanele dezvoltării", a recomandat liderul Bisericii Catolice.
El a citat "populaţiile din Cornul Afticii, devastate de suferinţă", a căror "reconciliere" trebuie "favorizată" şi a cerut manifestarea "forţei iertării pentru regiunea Marilor Lacuri, Sudan şi Sudanul de Sud".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:49
-
astăzi, 14:47
Numărul cabinetelor medicale de familie din rural este cu 51% mai mic decât în mediul urban