Papa Benedict şi-a încheiat pelerinajul în Ţara Sfântă
Papa Benedict al XVI-lea a părăsit vineri Israelul la ora 11.45 GMT (14.45 ora României), pentru a se îndrepta spre Roma, după un pelerinaj de opt zile în Ţara Sfântă, în cadrul căruia a vizitat inclusiv Cisiordania şi Iordania.

Papa Benedict şi-a încheiat pelerinajul în Ţara Sfântă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Papa se întoarce la Roma într-un avion al companiei israeliene El Al, la încheierea primei sale vizite în Orientul Mijlociu, de la alegerea sa în aprilie 2005.
În timpul pelerinajului, papa s-a exprimat de mai multe ori în favoarea păcii în Orientul Mijlociu, insistând, la încheierea călătoriei sale, asupra unei denunţări a antisemitismului şi "exterminării brutale" a evreilor în timpul Holocaustului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
El şi-a exprimat, de asemenea, susţinerea clară faţă de palestinieni, folosind în acelaşi timp termenul "patrie" şi "stat" pentru a descrie aspiraţiile lor de independenţă, dreptul lor la viaţă demnă şi fără restricţii de călătorie.
El a calificat drept "tragică" bariera de securitate înălţată în Cisiordania de israelieni, şi "una dintre viziunile cele mai triste" din timpul călătoriei sale în aceste teritorii.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

