Papa cere garantarea accesului la ajutor umanitar în conflictul din Libia
„Lansez un apel insistent către oficialii politici şi militari, cu scopul ca ei să ţină cont de securitatea cetăţenilor şi să garanteze accesul la ajutoare umanitare”, a declarat Papa, la încheierea unei rugăciuni, duminică, în Piaţa Sfântul Petru.
„În aceste ultime zile, informaţii îngrijorătoare, provenind din Libia, au suscitat în mine o puternică întristare şi temeri”, a explicat el.
„Urmăresc, acum, evenimentele cu o mare atenţie şi mă rog pentru cei care sunt implicaţi în situaţia dramatică din această ţară”, a declarat Benedict al XVI-lea.
„Doresc să asigur populaţia de solicitudinea mea şi îl rog pe Dumnezeu ca un orizont de pace şi de înţelegere să se ridice cât mai curând -africane”asupra Libiei şi asupra întregii regiuni nord, a mai spus Benedict al XVI-lea.