- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (30.11.2023, 15:22)
- Petru Mazilu
Papa Francisc a anunţat că are bronşită acută
Papa Francisc a anunţat joi că suferă de o formă acută şi foarte infecţioasă de bronşită care l-a împiedicat să facă deplasarea la Dubai în acest weekend pentru summitul COP28 privind clima.
Urmărește
113 afișări
Papa Francisc, care împlineşte 87 de ani în decembrie, a avut în ultimii ani o serie de probleme de sănătate care au implicat internări în spital. În ciuda ultimei sale afecţiuni, el continuă să lucreze şi să se întâlnească cu oamenii.
„După cum puteţi vedea, sunt încă în viaţă", a spus el în timpul unei audienţe la un seminar despre sănătate şi etică, potrivit unei transcrieri de la Vatican.
„Doctorul nu m-a lăsat să merg în Dubai. Motivul este că acolo este foarte cald şi treci de la căldură la aer condiţionat şi nu este convenabil în această situaţie bronşică. Slavă Domnului că nu a fost pneumonie. Este o bronşită foarte acută, infecţioasă", a mai spus Papa
Francisc a explicat că nu are febră şi că nu ia antibiotice, confirmând ceea ce Vaticanul a transmis miercuri prin intermediul unui comunicat.
În timpul unei alte audienţe, joi, cu teologii, papa a spus: „Nu am avut timp să vorbesc despre asta: Rugaţi-vă pentru mine. Rugaţi-vă pentru mine, nu împotriva mea, pentru că această slujbă nu este uşoară. Vă mulţumesc".
Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a declarat miercuri reporterilor că probabil el va conduce delegaţia Vaticanului la discuţiile privind clima din Dubai.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe