Papa Francisc a apărut în balcon pentru o binecuvântare de Duminica Paştelui în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, potrivit BBC. Pontiful a stat într-un scaun cu rotile cu faţa către mulţime. În piaţă sunt numeroşi credincioşi care participă la ceremoniile de Paşte.
Anterior, nu s-a ştiut dacă Pontiful, în vârstă de 88 de ani, se va alătura slujbei. Luna trecută, Francisc a fost externat din spital, după cinci săptămâni de tratament.
În momentul externării, medicii au spus că Papa va avea nevoie de cel puţin două luni de odihnă la reşedinţa sa. Înainte de ceremonia de duminică, Papa a mai avut două scurte apariţii în public.
Zeci de mii de catolici s-au adunat la Roma pentru slujba de Paşte.