Papa, care are pneumonie la ambii plămâni, este internat la spitalul Gemelli din Roma de peste două săptămâni. Vaticanul a declarat în actualizarea sa, marţi seară, că suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, a rămas stabil şi nu a avut „niciun episod de insuficienţă respiratorie” sau bronhospasm.
Vaticanul a precizat că Francisc nu are febră şi primeşte oxigen cu debit mare printr-o canulă nazală, începând de marţi dimineaţă. De asemenea, a transmis că respiraţia sa peste noapte va fi asistată prin „ventilaţie mecanică neinvazivă” până miercuri dimineaţă, adăugând că papa a fost întotdeauna alert şi „a colaborat cu terapiile”.
Un oficial de la Vatican a declarat că starea clinică generală a papei, sănătatea inimii şi a rinichilor, este stabilă în comparaţie cu zilele anterioare, dar că acesta continuă tratamentul într-un „cadru complex” şi nu este în afara pericolului.