- Home
- Externe
- VATICAN, (20.04.2014, 14:48)
- Valentin Vidu - Mediafax
Papa Francisc cere eforturi pentru pacificarea Ucrainei, Siriei, Africii şi Venezuelei. MESAJUL PASCAL "Urbi et orbi" al Suveranului Pontif
Papa Francisc a cerut duminică, de Paşti, ca "iniţiative de pacificare" să fie întreprinse în criza ucraineană, în Siria, Republica Centrafricană, Sudanul de Sud şi Venezuela, punând astfel accentul pe exploatare, abandonare, sărăcia extremă şi risipa din lume, relatează AFP.
Urmărește
477 afișări
Papa Francisc (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
În mesajul pascal "Urbi et orbi" (către oraş şi lume), pronunţat de la balconul bazilicii în faţa a aproximativ 150.000 de credincioşi şi în faţa camerelor de luat vederi ale televiziunilor din întreaga lume, Papa a subliniat că Paştele este sărbătorit în acest an la aceeaşi dată atât de către catolici, cât şi de către ortodocşi.
"Te rugăm, Doamne, să luminezi şi să inspiri iniţiative de pacificare în Ucraina, pentru ca părţile interesate, susţinute de către comunitatea internaţională, să depună toate eforturile pentru a împiedica violenţa şi să construiască, într-un spirit de unitate şi de dialog, viitorul ţării", a spus Suveranul Pontif.
Francisc a cerut duminică, încă o dată, beligeranţilor sirieni "îndrăzneala de a negocia pacea, aşteptată de prea mult timp". Părţile aflate în conflict trebuie "să înceteze să utilizeze forţa pentru a semăna moartea, mai ales în rândul populaţiei fără apărare" şi să permită accesul populaţiilor "la ajutoare umanitare necesare".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Protest în Capitală: Un bărbat asupra căruia a fost găsită o sumă mare bani, dus la poliţie
-
Criza politică din Coreea de Sud. Preşedintele Yoon nu va participa la audierea de punere sub acuzare. Motivul invocat
-
Zelenski le cere aliaţilor să-şi onoreze promisiunile privind livrările de arme către Ucraina
Conflictul s-a soldat cu peste 130.000 de morţi şi câteva milioane de refugiaţi şi persoane deplasate.
El a deplâns totodată "victimele violenţelor fratricide în Irakul" vecin şi a îndemnat la găsirea unei soluţii la conflictul israeliano-palestinian.
Pentru Africa, Papa a lansat un apel la încetarea confruntărilor sângeroase în Republica Centrafricană, Sudanul de Sud şi a "atrocelor atentate teroriste din anumite zone din Nigeria".
Venezuelei, unde Vaticanul participă la o mediere în vederea restabilirii păcii civile, Papa latino-american i-a cerut ca "spiritele să se îndrepte către reconciliere şi concordie".
Însă Francisc, ca şi cu alte ocazii, a evocat, mai larg, problemele provocate de nedreptate şi exploatare.
El a denunţat "imensele risipe la care suntem adesea complici", care contribuie la foamete în lume, adăugând că persoane "fără apărare - copii, femei şi bătrâni - (sunt) transformate uneori în obiecte ale exploatării şi abandonului".
"Fă astfel încât să putem să-i îngrijim pe fraţii atinşi de epidemia de ebola în Guineea, Conakry, în Sierra Leone şi în Liberia, şi pe cei afectaţi de atâtea alte boli, care se răspândesc şi din cauza nepăsării şi sărăciei extreme", a mai spus Suveranul Pontif, într-o referire rară la problemele provocate de neglijarea îngrijirilor de sănătate din ţările cele mai sărace.
Papa a evocat, de asemenea, refugiaţii şi persoanele răpite în războaie, "familiile smulse pe nedrept afecţiunii, numeroasele persoane, preoţi şi laici, care, în diverse părţi ale lumii, au fost sechestrate".
- Cântul bizantin al Stihirei, cântat în greacă în faţa Papei
În curtea Bazilicii, în faţa unor aranjamente florale aduse în mod special din Olanda, Papa a oficiat mesa, în mod solemn, în parte în latină.
În acest an, sărbătoarea catolică a Paşelui - stabilită după calendarul gregorian - şi cea a Paştelui ortodox - stabilită după calendarul iulian - au căzut în aceeaşi zi.
În contextul în care criza ucraineană a reaprins pe teren tensiunile între diverse biserici ortodoxe şi catolice orientale alipite Romei, cântul Stihirei, un cântec vechi al liturghiei bizantine, a fost cântat în greacă, în faţa Papei.
Sărbătorile de Paşti în Rusia şi Ucraina, duminică, reflectau imaginea împărţită, în aceste ţări, între Patriarhia Ortodoxă de la Kiev şi cea de la Moscova, dar şi a unei Biserici Greco-Catolice credincioase Vaticanului.
"Inamicul" rus, care a comis "o agresiune" în Ucraina, este condamnat la eşec, a spus sâmbătă partiarhul ortodox de la Kiev, Filaret, în mesajul său pascal. Imnul Ucrainei a fost cântat la clopotele Catedralei Sfântul Mihail, cu puţin timp înainte de miezul nopţii.
La Moscova, unde principala sărbătoare ortodoxă este, de asemenea, sărbătorită, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril, a îndemnat oamenii, sâmbătă, să se roage ca nimeni să nu poată "să distrugă Rusia Sfântă", răpindu-i Ucraina.
După sărbătorile de Paşti, Roma va continua să primească sute de mii de pelerini şi credincioşi, aşteptaţi duminică, 27 aprilie, pentru canonizarea papilor Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea.
Este vorba despre un eveniment excepţional, deoarece nu numai că vor fi sanctificaţi doi papi, ci şi pentru că, pentru prima dată în istoria Bisericii Catolice, la ceremonii vor asista doi papi, şi anume Papa Francisc şi predecesorul său, Papa emerit Benedict al XVI-lea, retras la Vatican după demisia istorică, în urmă aproximativ un an.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Iranul desfăşoară exerciţii militare în apropierea unităţilor nucleare. „Puterea” reunește membri ai armatei şi ai Gărzilor Revoluţionare islamice
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Documentele Reginei Elisabeta urmează să fie făcute publice în curând. Experții se tem de cenzurarea acestora
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Alertă „freezing rain” în București. Pe ce dată plouă cu gheață, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe