Papa Francisc în Ungaria: Nu închideţi uşa străinilor şi migranţilor
Peste 50.000 de persoane s-au adunat duminică în piaţa din apropierea clădirii Parlamentului din Budapesta pentru a-l vedea pe Papă în ultima zi a vizitei sale în Ungaria.
El a continuat o temă pe care a început-o vineri, în prima zi a vizitei, când a avertizat împotriva pericolelor naţionalismului în creştere în Europa, dar în contextul evanghelic, spunând că uşile închise sunt dureroase şi contrare învăţăturilor lui Isus.
Duminică, Papa Francisc a spus că, dacă maghiarii vor să îl urmeze pe Isus, trebuie să evite „uşile închise ale individualismului nostru în mijlocul unei societăţi din ce în ce mai izolate; uşile închise ale indiferenţei noastre faţă de cei defavorizaţi şi de cei care suferă; uşile pe care le închidem faţă de cei care sunt străini sau care nu sunt ca noi, faţă de migranţi sau săraci”.
Suveranul Pontif consideră că migranţii care fug de sărăcie ar trebui să fie bineveniţi şi integraţi, deoarece pot îmbogăţi cultural ţările gazdă şi pot stimula populaţia în scădere a Europei.