Prima pagină » Știri externe » Papa Francisc, spitalizat la Roma pentru un control programat

Papa Francisc, spitalizat la Roma pentru un control programat

Papa Francisc a ajuns miercuri la Spitalul Gemelli din Roma pentru un control medical programat anterior, a anunţat purtătorul său de cuvânt Matteo Bruni într-o scurtă declaraţie, fără a da alte informaţii, transmite Reuters.
Papa Francisc, spitalizat la Roma pentru un control programat

O sursă de la Vatican a declarat că agenda Papei a fost eliberată pentru a permite continuarea testelor medicale.

Papa, în vârstă de 86 de ani, a participat miercuri dimineaţa la audienţa generală săptămânală de la Vatican şi a părut a fi în stare bună de sănătate.

Papa Francisc suferă de diverticulită, o afecţiune a colonului, şi a suferit o operaţie la Spitalul Gemelli în 2021 pentru a i se îndepărta o parte din colon.

El are, de asemenea, o problemă la genunchi şi foloseşte fie un baston, fie un scaun cu rotile în apariţiile sale publice.

Papa Francisc a declarat pentru Reuters într-un interviu acordat anul trecut că a preferat să nu se opereze la genunchi pentru că nu a vrut să se repete efectele secundare negative pe termen lung ale anesteziei pe care le-a suferit după operaţia din 2021.