Papa Francisc, vizită istorică la Auschwitz. Preşedintele Congresului Evreiesc Mondial a salutat gestul: "Niciodată în 2.000 de ani relaţiile dintre catolici şi evrei n-au fost mai strânse" - FOTO

Papa Francisc a făcut o vizită istorică vineri la Auschwitz-Birkenau,fostul lagăr de concentrare nazist,unde s-a rugat în tăcere pentru cei mai mult de 1 milion de oameni care au murit în cel de-al Doilea Război Mondial.Preşedintele Congresului Evreiesc Mondial a elogiat vizita suveranului pontif.

Urmărește
1786 afișări
Imaginea articolului Papa Francisc, vizită istorică la Auschwitz. Preşedintele Congresului Evreiesc Mondial a salutat gestul: "Niciodată în 2.000 de ani relaţiile dintre catolici şi evrei n-au fost mai strânse" - FOTO

Papa Francisc, vizită istorică la Auschwitz. Preşedintele Congresului Evreiesc Mondial a salutat gestul (Imagine: Twitter)

Papa Francisc s-a plimbat singur şi în tăcere pe pământul fostului lagărul de concentrare şi exterminare nazist.

De asemenea, Papa Francisc s-a întâlnit cu supravieţuitori înaintaţi în vârstă ai lagărului de concentrare, sărutându-i pe obraji şi vorbindu-le blajin. Suvernul Pontif se afla în cea de-a treia zi a unei vizite oficiale în Polonia, ce marchează 1,050 de ani de la creştinarea polonezilor. Vizita va dura cinci zile.

Francisc a devenit cel de-al treilea suveran pontif care a păşit dincolo de porţile principale de la Auschwitz, pe sub descrierea infamă "Arbeit Macht Frei" ("Munca te eliberează").

Dar spre deosebire de predecesorii săi germani şi polonezi, acesta nu a vorbit despre ororile care s-au petrecut acolo.

Suveranul pontif s-a oprit să se roage şi în celula subterană din Auschwitz a Sfântului Maximilian Kolbe, un călugăr polonez catolic care a fost sanctificat după ce şi-a sacrificat viaţa pentru a o salva pe a unui seamăn. Papa Francisc a îngenuncheat în celula subterană unde nu pătrundea decât puţină lumină de la o fereastă mică, informează AP, citat de BBC.

Preşedintele Congresului Evreiesc Mondial Ronald S. Lauder salută vizita suveranului pontif la Auschwitz-Birkenau, precizând că "este un puternic semnal" împotriva urii. De asemenea, Ronald S. Lauder îl numeşte pe suveranul Bisericii Catolice "unul dintre aliaţii cei mai importanţi în lupta împotriva antisemitismului şi a fanatismului religios.", relatează worldjewishcongress.org.

Preşedintele Congresului Evreiesc Mondial a făcut o declaraţie vineri, chiar pe pământul fostului lagăr de concentrare al naziştilor: "Salutăm vizita papală. Deşi aici nu sunt pietre de mormânt, este cel mai mare cimitir evreiesc din lume."

"Este unul dintre cele mai înfricoşătoare locuri de pe planetă şi înţelegem de ce Papa Francis a ales să nu rostească un discurs în timpul vizitei, ci a ales să efectueze o slujbă privată împreună cu 1,000 de supravieţuitori şi reprezentanţi din întreaga lume, întru comemorarea celor 1,1 milioane de bărbaţi, femei şi copii care au fost ucişi la Auschwitz", a declarat Ronald S. Lauder.

Preşedintele Congresului Evreiesc Mondial a reamintit celor prezenţi că Auschwitz este locul nodal ce reaminteşte "consecinţele Răului care este lăsat să se propage în lume".

"Papa Francisc este un prieten de seamă al poporului evreiesc, este un om care are dragoste de alţi oameni. Niciodată în 2.000 de ani relaţiile dintre catolici şi evrei n-au fost mai strânse", a mai afirmat Ronald S. Lauder.

Referindu-se la moartea preotului francez Jacques Hamel în atacul terorist, precum şi la alte atentate ce s-au petrecut în lume, Lauder a declarat: "Acest atac brutal într-o biserică, împotriva unui preot în vârstă, a fost un şoc pentru întreaga lume. Într-o lume divizată de rău, teroare şi haos, trebuie să fim uniţi. Trebuie să ne apărăm unii pe alţii şi să avem grijă unii de alţii, fie că vorbim comunităţi religioase sau ţări. Terorismul, fanatismul şi intoleranţa nu vor fi eradicate dacă nu ne unim pentru a lupta împotriva acestor fenomene."

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici