Papa înăspreşte sancţiunile împotriva pedofiliei la Vatican

Papa a semnat joi un decret care înăspreşte sancţiunile penale împotriva oricărui abuz asupra copiilor la Sfântul Scaun şi în Curie (Guvernul Vaticanului), inclusiv contra pedofiliei şi prostituţiei cu minori.

Urmărește
359 afișări
Imaginea articolului Papa înăspreşte sancţiunile împotriva pedofiliei la Vatican

Papa Francisc (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În acest text, care introduce în legile Vaticanului şi delictul torturii, Papa include "întreaga categorie de infracţiuni împotriva minorilor, şi anume vânzarea, prostituţia, recrutarea şi violenţele sexuale împotriva acestora, pornografia infantilă, deţinerea de material pornografic cu copii şi acte sexuale cu minorii".

În aprilie, Papa Fracisc a cerut să se acţioneze "cu hotărâre" împotriva abuzurilor sexuale comise de către membri ai clerului. Astfel, Papa argentinian s-a exprimat pentru prima dată în public şi direct cu privire la abuzurile suferite timp de decenii de către zeci de mii de copii.

În plus, noua legislaţie a Vaticanului prevede posibilitatea ca tribunalele Sfântului Scaun să judece "infracţiunile comise împotriva securităţii, intereselor fundamentale şi patrimoniului Sfântului Scaun".

De asemenea, în legislaţia Vaticanului sunt introduse cele patru convenţii de la Geneva împotiva crimelor de război, Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenţia împotriva torturii şi a tratamentelor inumane sau degradante, precum şi Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată în 1989.

Decretul Papal ("motu proprio") prevede, de asemenea, "adoptarea unor măsuri de cooperare adaptate la cele mai recente convenţii internaţionale" în materie de cooperare judiciară între Vatican şi alte state.

"În epoca noastră, binele comun este din ce în ce mai ameninţat de criminalitatea transnaţională şi organizată, de utilizarea nepotrivită a pieţii şi economiei, şi terorism", subliniază Papa în preambulul decretului său.

Papa a abolit totodată pedeapsa cu închisoarea pe viaţă, care va fi înlocuită cu detenţie între 30 şi 35 de ani.

Toate aceste norme vor intra în vigoare începând de la 1 septembrie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici