- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Paradoxul războiului din Gaza: Hamas a fost învinsă, dar Israelul nu a câştigat
- Puterea Hamas s-a erodat cu aproximativ 75% de la începutul războiului, se arată într-o analiză a canalului N12, care citează surse militare.
- Arsenalul de rachete a scăzut cu 90%, iar teroriştii din Gaza păstrează câteva rachete cu rază lungă de acţiune pentru atacuri simbolice.
Paradoxul războiului din Gaza: Hamas a fost învinsă, dar Israelul nu a câştigat
Armata Israelului pătrunde în orice zonă a Fâşiei Gaza pentru a lovi ultimele celule de rezistenţă, aruncă în aer tunelurile descoperite şi clădirile folosite de terorişti sau cele administrative.
Din punct de vedere militar, organizaţia teroristă Hamas a pierdut războiul, iar rezistenţa ei se manifestă prin acţiuni limitate, de insurgenţă, niciun batalion nu mai are capacitate de luptă.
Peste 40.000 de palestinieni şi-au pierdut viaţa în Gaza, din totalul de două milioane de locuitori. Au fost distruse sau avariate peste 80 la sută din clădiri, inclusiv cele rezidenţiale sau şcoli şi spitale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
Prima prelevare de organe la Spitalul Grigore Alexandrescu de la o tânără aflată în moarte cerebrală
Premierul Netanyahu a declarat că au fost ucişi peste 15.000 de terorişti în Gaza. Cu toate acestea, armata Israelului nu se poate retrage să-şi adjudece victoria deoarece au rămas două obiective neîndeplinite: eliberarea ostatecilor şi eliminarea liderului Hamas Yahya Sinwar.
Sinwar a fost creierul atacului terorist din 7 octombrie, când aproximativ 1.200 de israelieni au fost ucişi cu brutalitate şi alţi 256 au fost luaţi ostatici. Se crede că 111 dintre ostaticii răpiţi sunt încă în Gaza, inclusiv cadavrele a 39 de israelieni confirmaţi de Armata Israelului, conform Al Jazeera.
Armata Israelului nici nu vrea să administreze Gaza, aşa că în acest moment situaţia umanitară a palestinienilor se apropie de un punct critic, lucru care pune presiune pe regimul Netanyahu să oprească războiul şi aruncă o imagine negativă asupra acţiunilor Israelului în Fâşia Gaza, chiar dacă au fost îndreptăţite de atacul terorist din 7 octombrie.
În acest moment, Armata Israelului este prinsă într-un război de insurgenţă în Gaza, despre care Statele Unite au avertizat-o, fără posibilitatea să se retragă până când ostaticii nu sunt găsiţi sau premierul Netanyahu este convins să semneze cu Hamas un acord de încetare a focului şi eliberare a lor, lucru care acum pare tot mai greu de atins după eliminarea lui Ismail Haniyeh, la Teheran, săptămâna trecută.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO