- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (30.10.2024, 11:55)
- Iris Dutescu
Parchetul georgian deschide o anchetă privind „presupusa falsificare” a alegerilor legislative
Parchetul georgian a anunţat miercuri deschiderea unei anchete privind „presupusa falsificare” a alegerilor legislative, convocând-o pe preşedinta pro-occidentală a ţării pentru a detalia acuzaţiile sale de fraudă împotriva partidului aflat la putere şi declarat câştigător al scrutinului, scrie AFP.
Urmărește
172 afișări
Parchetul georgian deschide o anchetă privind „presupusa falsificare” a alegerilor legislative
Acest anunţ vine la patru zile după ce alegerile legislative din fosta republică sovietică au fost marcate de „nereguli”, potrivit opoziţiei. Conform rezultatelor oficiale, partidul Visul Georgian, la putere din 2012 şi acuzat de autoritarism pro-rus, a obţinut victoria.
„Parchetul georgian a deschis o anchetă privind presupusa falsificare a alegerilor legislative”, a anunţat instituţia într-un comunicat. Aceasta a precizat că preşedinta pro-europeană a ţării, Salome Zurabishvili, a fost „convocată” joi pentru o întâlnire pe această temă.
În urma acuzaţiilor de fraudă, o nouă numărătoare parţială a voturilor a fost impusă în 14% din secţiile de votare. Aceasta a început marţi, în jurul orei prânzului, şi este în curs de desfăşurare, fără ca rezultatele de până acum să fie cunoscute.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Furtul tezaurului. Explicaţiile date de Directorul Muzeului Naţional de Istorie / Expoziţia, asigurată la peste 30 milioane de euro / Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania
-
The Times: „Ucraina are nevoie de Trump”. Care sunt cele patru scenarii privind încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina
-
Trump impune tarife draconice pentru toate produsele şi interdicţii de călătorie Columbiei / Replica preşedintelui Columbiei
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Simona Amânar a ajuns de nerecunoscut. Cum arată fosta campioană olimpică acum, la 45 de ani
CANCAN.RO
Orașul din România în care vin ninsorile săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Weather.com
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe