Ancheta pentru tentativă de corupţie a fost declanşată în urma unei plângeri depuse avocatul Niccolo Ghedini, care a afirmat că premierului italian i-a fost întinsă o cursă.
Cotidianul de stânga Il Fatto Quotidiano a relatat, în ediţia de joi, că, „la 7 februarie, doi italieni misterioşi i-au oferit o sumă importantă de bani unui funcţionar de la registrul de naşteri din Fkih, Maroc”, cerându-i să modifice certificatul de naştere al tinerei, astfel încât să reiasă că aceasta era majoră în momentul întâlnirii cu Berlusconi.
„Funcţionarul a refuzat (banii), iar Karima rămâne pentru moment minoră”, a adăugat Il Fatto Quotidiano.
Karima El Mahroug este născută la 1 noiembrie 1992, fiind minoră în februarie 2010, când ar fi întreţinut relaţii sexuale plătite cu Silvio Berlusconi. Prostituţia nu reprezintă un delict în Italia dacă nu implică minori, astfel încât, dacă Ruby ar fi avut cu un an sau doi mai mult, premierul italian nu ar putea fi cercetat în acest caz.
El urmează să fie judecat, începând din 6 aprilie, în dosarul cunoscut drept Rubygate, fiind acuzat că a recurs la serviciile unei prostituate minore şi că a comis un abuz de putere când a încercat să obţină eliberarea lui Ruby după ce aceasta fusese reţinută pentru furt.
Atât tânăra marocană, cât şi premierul italian au dezminţit că ar fi întreţinut relaţii sexuale, iar Berlusconi a afirmat că a intervenit în favoarea fetei deoarece era convins că este o nepoată a fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak.