Părinţii lui Michele Alliot-Marie ar fi făcut o tranzacţie imobiliară în Tunisia - presă
Ministrul francez al Afacerilor Externe, Michele Alliot-Marie, a fost vizată, din nou, în legătură cu vizita controversată pe care a efectuat-o în decembrie în Tunisia, publicaţia Le Canard Enchaine dezvăluind o tranzacţie a părinţilor acesteia cu omul de afaceri Aziz Miled, relatează AFP.
Michele Alliot-Marie a luat, imediat, apărarea părinţilor ei, criticând orice "exces" al unor noi atacuri împotriva sa, atacuri "care nu cresc (valoarea) celor care se pretează la aşa ceva".
"Viaţa lor privată le aparţine. Achiziţiile pe care le efectuează pentru ei înşişi îi privesc doar pe ei şi pe nimeni altcineva", a subliniat ea, într-un comunicat.
Bernard Marie, în vârstă de 94 de ani, şi soţia sa, în vârstă de 92 de ani, erau asocaţi minoritari în cadrul societăţii civile imobiliare (SCI) Ikram, ai cărei proprietari sunt prietenul lor tunisian Aziz Miled şi fiul său, Karim, potrivit publicaţiei satirice.
Potrivit săptămânalului, Miled le-a vândut acestora, la 30 decembrie, în Hotelul Sentido Beach, la Tabarka, toate părţile sale din această societate. Ministrul era, de altfel, prezent în hotel, dar în alt loc, potrivit jurnalului.
"Fiecare şi-ar face cinste dacă nu s-ar deda la asemenea excese", a declarat şefa diplomaţiei, adăugând că "nu poate concepe că sunt atacate familiile politicienilor, în cazul de faţă, părinţii mei".
"Când s-a terminat cu scormonirea vieţii mele, inclusiv cea privată, s-a trecut la anchetarea părinţilor mei", a obiectat ea.
Potrivit jurnalului, care a prezentat dezvăluiri, anterior, asupra zborurilor ministrului şi familiei sale cu avionul privat al lui Miled, la sfârşitul lui decembrie, suma exactă a tranzacţiei soţilor Marie nu este cunoscută.
Bernard Marie a dat explicaţii, pentru postul de radio Europe 1, în legătură cu această tranzacţie, afirmând că el şi soţia sa sunt "singurii responsabili în această afacere", încercând să o devinovăţească pe fiica sa.
"La cererea mea a organizat Miled sejurul nostru împreună, într-un hotel" din Tabarka, a afirmat el, explicând că, iniţial, s-au gândit să îşi petreacă vacanţa în familie, la Dordogne, în sud-vestul Franţei, dar că, ulterior, şi-au schimbat planurile din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Miled, "aşa cum am prevăzut, mi-a spus: iată, fac o operaţiune (imobiliară) la Gammarth (la nord-est de Tunis). De altfel, ne-a dus să vedem şi mi-a spus, pur şi simplu, «Ar trebui să faceţi o alegere, (pentru că) valoarea va creşte, (iar) atunci când se va finaliza construcţia, în 2012, veţi putea face o afacere bună»", a declarat el.
Michele Alliot-Marie a fost nevoită să facă faţă unor apeluri de a demisiona, pentru că a propus o cooperare cu Tunisia în domeniul securităţii şi a utilizat, în două rânduri, în timpul concediului de Crăciun, petrecut în Tunisia, avionul lui Aziz Miled, în timp ce, în această ţară, tocmai izbucnea "revoluţia iasomiei".
Aziz Miled era prezentat ca un apropiat al cumnatului preşedintelui îndepărtat de la putere. Dar el nu se află pe lista tunisienilor cărora Uniunea Europeană (UE) a cerut să li se blocheze averea.
Ministrul a recunoscut legături de prietenie între ea, părinţii ei şi Miled, care venea să-i viziteze în Franţa. Iar ea a subliniat că Miled a fost, din punct de vedere financiar, o victimă a sistemului lui Zine El Abidine Ben Ali.
Preşedintele Nicolas Sarkozy a luat apărarea ministrului său, dar a recunoscut că "nu era cea mai bună idee să meargă în Tunisia", în perioada aceea.
Mai mulţi lideri socialişti l-au criticat pe ministrul de Externe, deputatul Pierre Moscovivi cerând marţi, din nou, demisia lui Michele Alliot-Marie.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


