Stremsky avea reputaţia de a avea cea mai mare familie din Rusia şi a fost decorat cu Ordinul naţional al Gloriei Parentale.
În calitate de stareţ în oraşul Saraktash, Stremsky şi soţia sa au condus un centru de plasament de la începutul anilor 1990, adoptând copii din orfelinatele din regiune. Cei mai mulţi dintre cei 70 de copii pe care i-au adoptat au crescut între timp.
El a fost arestat în 2019 şi anchetat pentru infracţiuni împotriva a şapte minori, El a respins acuzaţiile împotriva sa ca fiind calomnii.
Anul trecut, unul dintre copiii săi adoptivi adulţi şi soţul ei au fost condamnaţi la pedepse cu suspendare pentru restricţionarea libertăţii copiilor.
Condamnându-l pe Stremsky la închisoare, tribunalul din Saraktash i-a interzis vineri să lucreze cu copiii timp de 20 de ani şi i-a retras ordinul.