Parlamentari kosovari la putere s-au întâlnit la restaurant după al treilea atac cu gaze lacrimogene – FOTO

Publicat: 25 10. 2015, 11:15
Actualizat: 25 10. 2015, 11:44

Membri ai opoziţiei au lansat gaze lacrimogene în sala de şedinţă a Parlamentului, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru a treia oară în această lună, un preludiu la confruntările dintre poliţie şi susţinătorii opoziţiei din faţa Legislativului.

Membrilor majorităţii le-a luat până sâmbătă dimineaţa să se regrupeze într-un restaurant din incintă, sub protecţia sporită a poliţiei.

Membrii opoziţiei parlamentare au denunţat sesiunea de sâmbătă ca ilegală.

„Parlamentul nu mai există”, a declarat Ramush Haradinaj, un fost premier.

Opoziţia a promis să blocheze activitatea Legislativului până când Guvernul va fi de acord să revină asupra acordului mediat de Uniunea Europeană (UE) ce oferă o anumită autonomie minorităţii sârbe în nordul Kosovo, unde este majoritară.

Opoziţia consideră că acordul încalcă Constituţia şi divizează ţara.