Potrivit surselor din cadrul serviciului de contrainformaţii al armatei, citate de de Standart în ediţia electronică, doi oameni de afaceri au câştigat, cu ajutorul unor oficiali corupţi, majoritatea contractelor de recondiţionare a muniţiei învechite. Un grup de zece firme a obţinut 30.000 din totalul de 51.000 de tone de muniţie pe care Ministerul Apărării le-a încredinţat prin licitaţii începând cu anul 2005.
În afară de profitul net de trei sau patru leva (aproximativ doi euro) pe fiecare kilogram de muniţie recondiţionată, cei doi au recurs la alte mijloace pentru a-şi suplimenta veniturile, potrivit surselor citate. Pentru că depozitul militar din cartierul Celopecene nu avea un cântar, cei doi oameni de afaceri cântăreau muniţia într-un centru de colectare de fier vechi unde fiecare zece tone de muniţie erau trecute în documente sub masa de şapte tone.
Comandantul depozitului militar de la Celopecene, maiorul Miroslav Mitov, este anchetat în acest caz.
Mai multe explozii puternice s-au produs joi, 3 iulie, într-un depozit de armament din capitala Bulgariei, Sofia, au anunţat poliţia şi oficiali militari.