Parlamentul bulgar cere demisia a 35 de ambasadori, din cauza legăturilor lor cu fosta Securitate

Parlamentul bulgar a cerut vineri unui număr de 35 de ambasadori din străinătate să demisioneze, în urma dezvăluirii, în decembrie, a legăturilor lor cu serviciile secrete din perioada comunistă.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Parlamentul bulgar cere demisia a 35 de ambasadori, din cauza legăturilor lor cu fosta Securitate

Parlamentul bulgar cere demisia a 35 de ambasadori, din cauza legăturilor lor cu fosta Securitate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Parlamentul insistă ca ambasadorii cărora li s-a constatat apartenenţa la Darjavna Sigurnost (securitatea de stat a regimului comunist) să se retragă din post, pentru a limita efectul negativ asupra imaginii Bulgariei", potrivit declaraţiei adoptate cu 152 de voturi pentru (33 împotrivă).

Parlamentul a cerut "structurilor competente să întreprindă acţiunile necesare pentru rechemarea ambasadorilor", vizându-l prin această acţiune în special pe preşedintele Gheorghi Părvanov, care şi-a exprimat rezervele şi a blocat procedura de apel.

O comisie însărcinată cu declasificarea arhivelor comuniste a dezvăluit, începând cu mijlocul lunii decembrie, numele a aproximativ 50 de diplomaţi bulgari de rang înalt care au lucrat în timpul Războiului Rece pentru serviciile de spionaj sau contraspionaj.

Figurează pe listă treizeci şi cinci de ambasadori actuali, printre care cei din Statele Unite, Germania, Rusia, Italia, Spania, Portugalia, anumite ţări din Balcani, ONU, UNESCO, China şi Japonia.

Dacă Guvernul de centru-dreapta s-a declarat pentru rechemarea lor imediată, preşedintele Gheorghi Părvanov, de care depinde numirea şi rechemarea ambasadorilor, a apreciat că lista trebuie analizată pentru fiecare caz în parte.

Potrivit cotidianului Trud, majoritatea ambasadorilor vizaţi au ajuns la vârsta pensionării sau mandatul lor expiră în acest an.

Însă trebuie să fie găsită o soluţie pentru aproximativ 12 ambasadori care nu se află în această situaţie, printre care cei de la Berlin, Londra, Tokyo, Ankara şi Beijing.

Socialiştii (de opoziţie) au votat vineri împotriva declaraţiei, "o ruşine pentru Parlament", potrivit acestora, deoarece ea "atribuie o culpabilitate colectivă" diplomaţilor vizaţi.

Potrivit legii, dezvăluirea unei apartenenţe la serviciile secrete nu antrenează nicio consecinţă pentru cei vizaţi.

După căderea comunismului, orice încercare de interzicere a accesului la posturi importante pentru foşti agenţi şi colaboratori ai serviciilor secrete a fost anulată de Curtea Constituţională.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici