Parlamentul estonian a aprobat cu o foarte mare majoritate definirea Rusiei ca stat „terorist” şi „sponsor al terorismului”.
Rezoluţia îndeamnă alte state să urmeze exemplul Tallinului şi condamnă atât acţiunile militare pe teritoriul ucrainean, cât şi anexarea ilegală a patru regiuni ucrainene.
„Nu se poate crea o lege cu o infracţiune”, se arată în text, referindu-se la anexările după referendumul-farsă.
Rezoluţia amplă îl acuză pe preşedintele rus Vladimir Putin că a transformat Rusia „într-o ţară paria”, susţine investigaţiile internaţionale privind crimele de război comise de ruşi şi propunerea de revocare a statutului de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.
Textul a fost aprobat de 88 din cei 101 deputaţi ai Riigikogu. Cinci amendamente au fost respinse de Partidul Popular Conservator (Ekre), care a cerut tuturor ţărilor baltice să-şi închidă ambasadele la Moscova şi să-i expulzeze pe ambasadorii ruşi.