- Home
- Externe
- STRASBOURG, (25.10.2018, 16:44)
- Ana Petrescu
Parlamentul European a anunţat data la care va vota rezoluţia privind statul de drept în România
Parlamentul European va vota, în şedinţa de plen din 14 noiembrie, rezoluţia privind statul de drept în România, conform proiectului de agendă publicat pe site-ul instituţiei europene.
Urmărește
1072 afișări
Parlamentul European a anunţat data la care va vota rezoluţia privind statul de drept în România
Potrivit agendei publicate pe site-ul Parlamentului European, în şedinţa plenului PE care va avea loc la Strasbourg pe 14 noiembrie, între orele 12.30 şi 14.30, figurează şi o moţiune pentru adoptarea unei rezoluţii privind statul de drept în România.
Referitor la acest subiect preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că adoptarea unei astfel de rezoluţii cu privire la România de către PE, este neobişnuită, mai ales că vine cu o lună înainte de preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către ţara noastră.
„PE are dreptul să dezbată teme şi e dreptul lor să voteze rezoluţii. Am subliniat că prezenţa mea în PE nu avea legătură cu dezbatere aceea despre statul de drept în România. Am făcut declaraţii în România despre subiect. România este o democraţie funcţională şi respectă statul de drept, dar este o democraţie vie şi avem abordări despre care unii nu au opinie bună. Nu vreau să intru mai adânc în dezbaterile interne din România aici în PE. E extrem de neobişnuit pentru PE să dezbată şi să voteze o rezoluţie cu doar o lună înainte de a prelua preşedinţia Consiliului UE. Decizia aparţine PE",a spus Iohannis.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
-
După anunţul lui Bolojan, şi şeful Camerei Deputaţilor anunţă reducerea a peste 200 de posturi
-
Kremlinul dezinformează: Operaţiune militară fictivă la graniţa României cu Ucraina
Răspunzând la aceeaşi întrebare legată de rezoluţia la adresa României, preşedintele Parlamentului European a spus că subiectul va fi discutat în altă şedinţă a forului european.
"Dezbaterea de azi nu are legătură cu României, vom vota într-un alt plen PE. Azi e vorba despre viitorul UE. Apărăm domnia legii oriunde, în Polonia, România şi în ţara mea. Peste tot acest angajament pentru apărarea statului de drept, este rolul nostru să apărăm acest lucru. PE va decide conţinutul rezoluţiei, dacă e pregătit pentru o rezoluţie", a declarat Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European.
Rezoluţia care va fi votată în PE, vine după ce pe 3 octombrie a fost o dezbatere în forul european asupra statului de drept din România, la care a participat şi premierul Viorica Dăncilă.
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe