Parlamentul European contrazice Marea Britanie în privinţa acordului pentru drepturile cetăţenilor. Oferta Londrei, inadecvată

Afirmaţia guvernului britanic potrivit căreia o înţelegere de Brexit privind drepturile cetăţenilor este "foarte aproape" este una falsă, iar oferta Londrei privind un sistem simplificat pentru cetăţenii europeni este inadecvată, a avertizat joi Parlamentul European, relatează site-ul The Guardian.

Urmărește
587 afișări
Imaginea articolului Parlamentul European contrazice Marea Britanie în privinţa acordului pentru drepturile cetăţenilor. Oferta Londrei, inadecvată

Parlamentul European a transmis un document ambelor echipe de negocieri pentru Brexit, atrăgând atenţia asupra nevoii de progres în negocierile privind toate aspectele ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, nu doar aşa-numita factură de divorţ.

Prin intermediul acestui document, europarlamentarii avertizează asupra problemelor majore care trebuie abordate pentru a proteja cei 3,2 milioane de cetăţeni din Blocul comunitar care locuiesc în Marea Britanie şi cei 900.000 de cetăţeni britanici din celelalte state membre UE.

Negocierile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană se reiau joi la Bruxelles, în cea de-a şasea rundă, fără participarea celor doi negociatori-şefi. David Davis, ministrul britanic pentru Brexit, este aşteptat să discute cu Michel Barnier, negociatorul-şef al UE, în cursul zilei de vineri.

Acordul financiar pentru ieşirea Marii Britanii din UE, estimat la 60 de miliarde de euro, rămâne cel mai mare obstacol în calea negocierilor pentru relaţiile viitoare. Cu toate acestea, în scrisoarea sa, Parlamentul European aminteşte de problema încă nesoluţionată privind rolul Curţii Europene de Justiţie în reglementarea oricărei înţelegeri ulterioare pe această temă. Eurodeputaţii vor avea drept de veto asupra oricărui viitor acord.

Negociatorii UE se tem că Marea Britanie încearcă să renunţe la promisiunile anterioare. În luna septembrie, guvernul britanic părea să admită că legea europeană va avea "efect direct" atunci când va veni vorba despre protejarea drepturilor cetăţenilor UE care trăiesc în Marea Britanie, ceea ce înseamnă că aceştia ar putea apela la instanţele britanice citând dreptul european consacrat în tratatul de Brexit.

În plus, Parlamentul European susţine că propunerea privind procedura simplificată pentru cetăţenii UE din Marea Britanie, publicată de Londra săptămâna aceasta, nu îndeplineşte cerinţele Parlamentului, care nu doreşte verificarea cazierului judiciar şi impunerea unor costuri.

În schimb, partea britanică doreşte un cost pentru solicitanţi, care să nu depăşească preţul unui paşaport, şi verificarea persoanelor în bazele de date privind infracţiunile, înainte de aprobarea unei cereri pentru stabilirea în Marea Britanie.

Parlamentul European respinge, de asemenea, sugestia Marii Britanii potrivit căreia cetăţenii UE ar trebui să îndeplinească acelaşi prag de venit stabilit pentru cetăţenii britanici care doresc să aducă în ţară un soţ sau o soţie dintr-un stat care nu este membru UE.

În cazul în care negocierile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană nu vor înregistra un progres suficient până în luna decembrie, UE ar putea bloca activitatea internă cu privire la viitoarele legături comerciale, oportunitate oferită Marii Britanii la summitul UE din luna octombrie.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici