Prima pagină » Știri externe » Parlamentul moldovean a declarat data de 7 aprilie drept Ziua Libertăţii

Parlamentul moldovean a declarat data de 7 aprilie drept Ziua Libertăţii

Parlamentul Republicii Moldova a declarat data de 7 aprilie drept Ziua Libertăţii, zi în care să fie comemorate protestele de la 7 aprilie 2009, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică de joi.
Parlamentul moldovean a declarat data de 7 aprilie drept Ziua Libertăţii

Ziua a fost numită în semn de recunoştinţă faţă de cei care au protestat paşnic în numele democraţiei şi libertăţii. Socialiştii din grupul lui Igor Dodon s-au pronunţat împotriva acestei iniţiative.

Mii de persoane au protestat la 6-7 aprilie 2009, la Chişinău, pentru a cere anularea rezultatelor scrutinului parlamentar, în urma căruia Partidul Comuniştilor (PCRM) a obţinut 49,96 la sută din voturi.

Protestul a început în seara de 6 aprilie, când un grup de tineri a declarat doliu naţional. A doua zi, protestele care au început paşnic au degenerat în violenţe, fiind incendiate clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei.

Sute de moldoveni au fost bătuţi, călcaţi în picioare şi arestaţi abuziv de poliţie.

Deşi au trecut deja trei ani de atunci, nu s-a ajuns la niciun rezultat pentru victimele violenţelor din 7 aprilie 2009. Sute de oameni, care afirmă că au fost supuşi torturii de către poliţişti, încă aşteaptă să le fie făcută dreptate.