Gandul
„Poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva grupurilor de manifestanţi care au strigat sloganuri împotriva preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad”, a declarat un martor.
Aceste incidente au avut loc pe bulevardul Enghelab, unde se află universitatea din Teheran, potrivit martorului.
AFP nu a putut confirma desfăşurarea acestor incidente deoarece presa străină are interdicţie de a relata despre manifestaţiile opoziţiei.
Legitimaţiile de presă ale jurnaliştilor care lucrează pentru presa străină au fost declarate „invalide” de către autorităţi timp de 48 de ore.