Partidele de extremă-dreapta din Europa încearcă să îşi schimbe imaginea

„Asistăm la o tentativă a politicienilor de extremă-dreapta de a se distanţa de vechile retorici fasciste şi antisemite”, observă Matthew Goodwin, analist la Institutul britanic Chatham House.

„Astăzi suntem diferiţi şi alegătorii văd acest lucru”, afirmă Jimmie Aakesson, în vârstă de 31 de ani, din cadrul partidului Democraţi din Suedia.

„Noua extremă-dreapta din Europa dezvoltă un discurs identitar cu caracter etnic pentru a se adapta la actualele probleme ale societăţii”, confirmă Magali Balent, expert la Fundaţia Robert Schuman.

Franceza Marine Le Pen, în vârstă 42 de ani, l-a înlocuit duminică pe tatăl său, Jean-Marie Le Pen, în vârstă 82 de ani, preşedintele Frontului Naţional.

Chiar dacă a stârnit polemici deplasându-se în cartiere musulmane din Franţa, Marine Le Pen „preferă să se demarce de temele trecutului, cum ar fi nostalgia faţă de al treilea Reich”, subliniază Magali Balent.

În Europa de Est, relevă Magali Balent, partidele de extremă-dreapta nu au nicio ezitare să exploateze „rănile istorice”, iar ostilitatea faţă de minorităţile etnice continuă să fie prezentă. Exemple în acest sens sunt derivele împotriva romilor ale ungurului Gabor Vona, liderul Jobbik, şi ale bulgarului Volen Siderov, liderul Ataka.

În cursul alegerilor europene din iunie 2009, extrema-dreaptă a depăşit cinci la sută din voturi în 13 din cele 27 state UE – Olanda, Belgia, Danemarca, Ungaria, Austria, Bulgaria, Italia, Finlanda, România, Grecia, Franţa, Marea Britanie şi Slovacia.

În Italia, formaţiunea xenofobă Liga Nordului este principalul aliat al premierului Silvio Berlusconi. Extrema-dreaptă susţine guvernele minoritare în Olanda şi Danemarca.

Uniunea Democratică de Centru din Elveţia şi-a consolidat poziţia câştigând referendumul „antiminarete” în 2009 şi cel pentru expulzarea infractorilor străini în 2010.

„Este o mişcare identitară de reacţie la deschiderea frontierelor la nivel internaţional”, explică Magali Balent.