Partidul Comunist rus l-a desemnat pe liderul său, Ghenadi Ziuganov, candidat la prezidenţiale

Partidul Comunist (PC) rus, principala formaţiune de opoziţie parlamentară din ţară, l-a desemnat sâmbătă pe liderul său, Ghenadi Ziuganov, pentru a candida la alegerile prezidenţiale din martie, având ca obiectiv intrarea în turul doi cu Vladimir Putin.

Urmărește
186 afișări
Imaginea articolului Partidul Comunist rus l-a desemnat pe liderul său, Ghenadi Ziuganov, candidat la prezidenţiale

Partidul Comunist rus l-a desemnat pe liderul său, Ghenadi Ziuganov, candidat la prezidenţiale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ziuganov, în vârstă de 67 de ani, un fost oficial al Partidului Comunist sovietic care a fost membru al Politburo (instanţa conducătoare) şi a condus PC de la începutul anilor '90, a fost desemnat candidat în unanimitate, la Congresul partidului din apropiere de Moscova, potrivit site-ului PC.

El a declarat că îl invită personal pe Vladimir Putin la dezbateri politice în cursul campaniei electorale, potrivit agenţiei RIA Novosti.

Putin, care a mai fost preşedinte din 2000 până în 2008, apoi prim-ministru, a exclus această posibilitate.

Ziuganov va candida la prezidenţiale pentru a patra oară, după 1996, 2000 şi 2008. În 2004, în faţa dominaţiei lui Vladimi Putin, la vremea aceea preşedinte şi candidat la realegere, a renunţat să mai participe.

Putin a fost atunci ales din primul tur, ca şi în 2000 şi la fel ca succesorul său Dmitri Medvedev în 2008.

Ultimul scrutin prezidenţial care a avut un al doilea tur şi un risc veritabil de schimbare a fost în 1996, când Ziuganov a obţinut 32 de procente în primul tur şi peste 40 la sută în cel de-al doilea, câştigat in extremis de preşedintele în exerciţiu Boris Elţîn.

Ziuganov s-a declarat convins că de data aceasta va ajunge în turul doi cu Vladimir Putin, a cărui popularitate este în scădere, potrivit RIA Novosti.

Pe lângă Putin, susţinut de partidul de guvernământ Rusia Unită, şi Ziuganov, liderii celorlalte două partide ale opoziţiei parlamentare, Vladimir Jirinovski (Partidul Social-Democrat, naţionalist) şi Serghei Mironov (Rusia Dreaptă, centru-stânga), precum şi guvernatorul regiunii Irkuţk, Dmitri Mezenţev, şi miliardarul Mihail Prohorov şi-au anunţat candidatura la prezidenţiale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici