Partidul de guvernământ din Kazahstan a câştigat toate mandatele din Parlament
Partidul de guvernământ din Kazahstan, Nur Otan, a câştigat 88 la sută din voturile exprimate în alegerile legislative de sâmbătă, şi va fi singura formaţiune reprezentată în Parlament, potrivit cifrelor aproape definitive anunţate duminică de Comisia Electorală, relatează AFP.
Nici formaţiunea de opoziţie social-democrată (OSDP), opusă actualului guvern, şi care a obţinut 4,62 la sută din voturi, nici opozanţii moderaţi, din partidul Ak-Jol, câştigător a 3,27 la sută din voturi, nu vor intra în Parlament, deoarece nu au depăşit pragul de 7 la sută necesar pentru a fi reprezentaţi în Legislativ.
În precedenta legislatură, opoziţia avea un singur parlamentar.
Nici unul dintre celelalte patru partide în cursă, în legislativele de sâmbătă, nu a depăşit 2 la sută din sufragiile exprimate.
Opoziţia a avertizat, în timpul campaniei electorale, cu privire la fraudele instrumentate de regimul preşedintelui kazah, Nursulan Nazarbaiev, care este şi liderul Nur Otan.
Şeful statului a apreciat, sâmbătă, că acest vot marchează o zi "istorică" pentru Kazahstan, consolidând "autoritatea partidelor politice".
Autorităţile au dat asigurări că scrutinul de sâmbătă va reprezenta un pas decisiv spre democraţie. Ele au dorit, ca dovadă, convocarea acestor alegeri cu doi ani înainte de data prevăzută, în urma unor modificări constituţionale care să permită opoziţiei să-şi facă auzită vocea.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO