Prima pagină » Știri externe » Partidul Laburist se va alia cu alte formaţiuni politice din Parlamentul britanic pentru a bloca adoptarea acordului pentru Brexit

Partidul Laburist se va alia cu alte formaţiuni politice din Parlamentul britanic pentru a bloca adoptarea acordului pentru Brexit

Membrii Partidului Laburist din Marea Britanie şi-au anunţat duminică intenţia de a obţine sprijinul altor partide din Legislativul de la Londra pentru adoptarea amendamentelor care l-ar putea forţa pe Boris Johnson să amâne procesul Brexit, relatează site-ul cotidianului The Guardian.
Partidul Laburist se va alia cu alte formaţiuni politice din Parlamentul britanic pentru a bloca adoptarea acordului pentru Brexit

Ambele partide majoritare din Parlamentul britanic, cel Laburist şi cel Conservator, al lui Boris Johnson, au încercat să obţină sprijin parlamentar, în cadrul votului de sâmbătă, asupra amendamentului care l-a obligat pe şeful Executivului de la Londra să solicite o nouă amânare a ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Un adjunct al ministrului britanic pentru Brexit, Sir Keir Starmer, a transmis că laburştii erau pregătiţi să discute cu foştii aliaţi ai premierului Johnson, din Partidul Democrat Unionist şi cu membrii Tory despre realizarea unui acord mai avantajos pentru ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar.

Posibilitatea conturării unor noi alianţe la nivelul Parlamentului de la Londra ar putea schimba planurile prim-ministrului Boris Johnson, acesta putând fi obligat să adopte o ieşire mai înceată din Uniunea Europeană sau chiar să abandoneze proiectul Brexit.

Executivul britanic se va opune amendamentelor aduse legislaţiei Brexit privind uniunea vamală, ce urmează a fi publicate luni, argumentând că oferta actuală, propusă de UE, este disponibilă şi că „amendamente distrugătoare” ar putea destabiliza încercarea actualei coaliţii de a conveni asupra acordui.

Opoziţia parlamentară şi membrii Tory, dacă se aliază, ar putea să respingă programul de adoptare accelerată a legislaţiei necesare acordului Brexit, în cadrul votului de marţi. Confrom apreierilor actuale, există suficient spirjin din partea membrilor partidelor pentru varianta unui amendament privind uniunea vamală şi pentru amânarea procesului de ieşire din UE.

Boris Johnson va primi sprijinul parlamentar luni, prin intermediul procesului de vot care ar putea valida aprobarea acordului privind Brexit, înainte ca membrii Parlamentului de la Londra să adapteze legislaţia în funcţie de prevederile actualului acord.