Partidul Republican din Armenia, pe primul loc în cadrul alegerilor legislative-rezultate parţiale
Eduard Sharmazanov, purtătorul de cuvânt al formaţiunii de guvernământ, a declarat că „potrivit rezultatelor parţiale, Partidul Republican are toate şansele să formeze un nou Guvern”, informează site-ul postului de televiziune France 24.
Elk, o altă coaliţie de opoziţie, a primit 7,78% din voturi, în timp ce partidul naţionalist Dashnaktsutyun a obţinut 6,58%, ambele urmând să intre în Adunarea Naţională de la Erevan.
Prezenţa la urne a fost de 60,86%, a transmis comisia electorală din Armenia.
Sarkisian, preşedintele prorus al ţării, a declarat că Guvernul „a depus eforturi enorme ca acest scrutin istoric să decurgă fără probleme”, însă opoziţia a anunţat că au fost observate numeroase încălcări ale procesului electoral.
Alegerile de duminică au fost primele organizate după aprobarea amendamentelor constituţionale prin care sistemul de guvernare prezidenţial din Armenia urmează să fie transformat într-un sistem parlamentar începând din anul 2018, atunci când expiră ultimul mandat al preşedintelui Serzh Sarkisian. Opoziţia acuză că aceste schimbări îi vor permite actualului şef de stat să rămână la putere şi după ce nu va mai fi preşedinte.