Partidul Rusia Unită vrea candidatura lui Vladimir Putin la alegerile din 2012

Partidul guvernamental Rusia Unită, a anunţat joi că vrea candidatura premierului Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale din 2012, la o zi după noi speculaţii privind rivalitatea dintre şeful Guvernului şi preşedintele Dmitri Medvedev, relatează AFP.

Urmărește
4 afișări

"Vrem ca Vladimir Putin să conducă lista partidului Rusia Unită (la alegerile legislative) din decembrie. Iar candidatura sa va fi examinată cu prioritate când vom lua decizia privind candidatul partidului nostru la prezidenţiale", a declarat un oficial de rang înalt din cadrul partidului, Iuri Şuvalov, citat de un site al Rusiei Unite (www.er-duma.ru).

Miercuri, premierul rus a declarat că nu exclude să se prezinte la alegeri, la fel cum a afirmat şi preşedintele Medvedev marţi, subliniind cu autoritate că o candidatură va fi decisă în comun dar că este prea devreme pentru a vorbi despre acest lucru.

Dezacorduri aparente afişate recent au relansat în ultimele săptămâni speculaţiile privind o rivalitate eventuală între cei doi lideri ai executivului rus.

Medvedev a fost propulsat în 2008 în funcţia de preşedinte de predecesorul său, Vladimir Putin (2000-2008), căruia Constituţia rusă nu îi permitea mai mult de două mandate consecutive.

Putin, care este de atunci premier şi este considerat în continuare cel mai puternic om politic din Rusia, se poate prezenta la alegeri în 2012.

Cei doi oficiali au declarat deja în trecut că vor conveni la momentul oportun în privinţa candidaturii la alegerile prezidenţiale din 2012.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici