- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Partidul Socialist grec a câştigat alegerile locale în opt regiuni şi 73 de primării
Partidul Socialist (Pasok), aflat la putere în Grecia, a ieşit învingător în alegerile locale de duminică, câştigând scrutinul în opt dintre cele 13 regiuni şi la 73 de primării, în pofida programului de austeritate impus de Guvern, potrivit rezultatelor definitive, publicate luni.
Partidul Socialist grec a câştigat alegerile locale în opt regiuni şi 73 de primării (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Scrutinul a fost marcat de o rată record a absenteismului, de aproximativ 40 la sută în primul tur şi 50 la sută în turul doi, exprimând nemulţumirea electoratului faţă de programul de austeritate impus ţării, după mai mulţi ani de derivă financiară, potrivit datelor publicate luni de Ministerul Afacerilor Interne.
Pasok, care a beneficiat de alianţe cu ecologiştii şi stânga radicală în 25 de primării din totalul celor câştigate, a învins în alegeri în cele mai importante două oraşe, Atena şi Salonic, după 24 de ani în care la putere s-au aflat conservatorii, susţinând candidaţi din rândul societăţii civile.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
Principalul partid de opoziţie, Noua Democraţie (ND), de dreapta, şi-a impus candidaţii în cinci regiuni şi 41 de municipalităţi, între care şi cea din Pireu, câştigată de la socialişti.
Stânga Democratică, o mică formaţiune rezultată în urma unei scindări a partidului radical de stânga Syriza, se impune ca a treia forţă la nivel local, cu 35 de candidaţi aleşi.
La nivel regional, din rândul Pasok au fost aleşi opt preşedinţi de regiune, între care şi Petros Tatoulis, fost membru al dreptei, formaţiunea beneficiind în Peloponez de susţinerea extremei-drepte. În schimb, Noua Democraţie îşi păstrează fieful din nord, în special în regiunea Salonic.
Principalul câştigător al primului tur, cu un scor la nivel naţional în creştere cu 11 la sută din electorat şi beneficiind de nemulţumirile contra programului de austeritate, Partidul Comunist a plătit pentru izolarea politică autoimpusă, câştigând o singură primărie, într-un cartier muncitoresc din Atena.
Syriza a câştigat alegerile în şase cartiere din Atena, cu susţinerea ecologiştilor şi Stângii Democratice.
O mică formaţiune de extremă-dreapta, Laos, care a avut un rol de echilibrare, susţinând candidaturi conservatoare, nu a reuşit să îşi impună niciun primar, după ce a înregistrat, în primul tur, o scădere a influenţei sale în rândul electoratului, la aproximativ 4,5 la sută.
Însă, la Atena, o formaţiune cu retorică neonazistă, Chryssi Avghi, a umplut un gol în primul tur, liderul acesteia, Nikolaos Michaloliakos, fiind ales cu 5,3 la sută din voturi, în cadrul Consiliului Municipal.
Aceste alegeri locale constituie primul scrutin organizat la nivel local după o recentă reformă a comunităţilor locale, care a condus la o transformare a 57 de departamente în 13 regiuni, în timp ce numărul de primării a fost redus de la 1.034 la 325.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO