Părţile deţinute de statul libian în grupul care editează Financial Times, blocate de Londra

Părţile deţinute de statul libian în grupul britanic de editare Pearson, care valorează peste 300 de milioane de euro, fac parte din bunurile controlate de colonelul Muammar Kadhafi şi blocate de Guvernul britanic, a anunţat marţi grupul care editează Financial Times, citat de AFP.

Urmărește
4 afișări

Libyan Investment Authority (LIA) posedă aproximativ 3,27 la sută din acţiunile grupului britanic, a precizat Pearson, adăugând că a primit "sfaturi juridice" potrivit cărora participaţiile la acest fond suveran cad sub incidenţa sancţiunilor vizându-l pe liderul libian şi familia sa.

"Pearson consideră că acţiunile deţinute de LIA sau în numele său sunt supuse" deciziilor luate duminică de Guvernul britanic şi "sunt de facto blocate", a explicat grupul într-un comunicat.

"În consecinţă, Pearson a informat LIA şi reprezentanţii săi că nu va accepta, până la noi ordine, să înregistreze operaţiuni de transfer sau să plătească dividende legate de aceste acţiuni".

Grupul care editează, printre altele, publicaţia Financial Times, a anunţat luni o triplare a beneficiilor sale pentru anul 2010 şi o creştere a dividendelor semestriale vărsate acţionarilor. LIA putea astfel să pretindă 6,8 milioane de lire sterline (aproape opt milioane de euro).

Adresându-se presei după publicarea rezultatelor, directoarea generală a Pearson, Marjorie Scardino, a dat asigurări că nu se "simte bine" pentru faptul că fondul suveran libian se numără printre principalii acţionari.

Profitând de veniturile din petrol, LIA a achiziţionat acţiuni la mai multe mari companii europene, şi deţine de exemplu peste 2,5 la sută din banca italiană UniCredit.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici