Fiul cel mare al lui Joe Biden, căpitanul Beau Biden, mobilizat în Irak
Căpitanul Beau Biden, care este şi procuror general în Delaware, va îndeplini funcţia de ofiţer asistent al judecătorului avocat general în Irak. În drumul către Irak, Biden şi colegii săi se vor opri de două ori la o bază din afara ţării, unde vor fi instruiţi şi vor primi echipament suplimentar.
Vicepreşedintele ales şi-a văzut fiul înainte ca acesta să plece în Irak la acest sfârşit de săptămână, în Nevada, unde unitatea sa, care se antrena pentru misiunea din Irak, a avut o perioadă de recuperare.
Beau a primit şi o permisie specială pentru a merge în Chicago, unde să se întâlnească cu familia sa în ziua alegerilor, dar a refuzat-o, preferând să urmărească pe laptop rezultatele şi discursul preşedintelui ales, Barack Obama, la Fort Bliss.
Beau se va întoarce în Delaware în septembrie şi, deşi a încercat să înlăture speculaţiile, au existat zvonuri privind posibilitatea ca el să candideze pentru postul de senator al tatălui său în 2010.