Patronul unui bordel din Berlin şi-a pus fiica să se prostitueze

Publicat: 10 07. 2009, 17:10
Actualizat: 06 11. 2012, 09:24

Dieter H., în vârstă de 65 de ani, a fost condamnat pentru incitare la prostituţie, proxenetism, trafic de persoane şi agresiune.

El trebuie să îi plătească fiicei sale, care are în prezent 19 ani, despăgubiri de 14.000 de euro, a precizat purtătorul de cuvânt al instanţei din Berlin.

Judecătorii au stabilit că bărbatul a dus-o de mai multe ori pe fiica sa în "swingerclubs", unde clienţii se dedau unor practici sexuale extreme. Acolo, adolescenta a fost legată de o cruce de lemn şi învârtită. Fetei i-a fost turnată pe corp şi ceară fierbinte, dar tatăl său, care a lucrat 30 de ani în mijlocul prostituţiei, a spus că nu a remarcat faptul că fiica sa era supusă relelor tratamente şi a negat faptul că a obligat-o să se prostitueze.

Bărbatul a postat pe internet fotografii intime cu fiica sa minoră, care locuia cu el după ce a fost crescută în mai multe cămine, a precizat purtătorul de cuvânt al tribunalului, Petra Carl.

El a recunoscut că a dus-o pe fiica sa în cluburi cu caracter sexual, însă a negat faptul că a constrâns-o.

Potrivit jurnaliştilor care au urmărit procesul, bărbatul a afirmat în instanţă că fiica sa a insistat să îl însoţească în acele cluburi şi că nu a putut să îi refuze acest lucru.