Prima pagină » Știri externe » Patru americani au fost răpiţi din greşeală în Mexic. Doi au murit

Patru americani au fost răpiţi din greşeală în Mexic. Doi au murit

Cei patru americani implicaţi într-un incident într-un oraş mexican aflat aproape de graniţa cu SUA au fost răpiţi din greşeală.
Patru americani au fost răpiţi din greşeală în Mexic. Doi au murit

Un oficial american a declarat pentru CNN că a fost un caz de confuzie de identitate.

UPDATE Doi dintre cei patru cetăţeni americani care au dispărut vineri în statul mexican Tamaulipasare sunt morţi. Ceilalţi doi însă – un bărbat şi o femeie – sunt în viaţă şi în mâinile autorităţilor. Acest lucru a fost raportat de guvernatorul statului, Americo Villareal, într-un apel telefonic în timpul conferinţei de presă cu preşedintele federal Andres Manuel Lopez Obrador.

//////////////////

Cei patru cetăţeni americani au fost atacaţi şi răpiţi vineri de bărbaţi înarmaţi în nord-estul Mexicului. Ei se aflau în oraşul mexican pentru o procedură medicală.

Se crede că americanii au fost răpiţi din greşeală, a precizat oficialul american. Anchetatorii cred că un cartel mexican i-a confundat cu traficanţi de droguri haitieni. Ulterior, autorităţile au anunţat că doi americani au murit. Doi dintre cei patru americani răpiţi de bărbaţi înarmaţi în Mexic sunt morţi şi doi sunt încă în viaţă, a spus guvernatorul statului Tamaulipas, potrivit BBC.

Americanii au intrat vineri în oraşul Matamoros la bordul unui maşini albe cu numere de Carolina de Nord, a anunţat FBI din San Antonio. Acolo, s-a tras asupra lor şi mai mulţi bărbaţi înarmaţi neidentificaţi i-au băgat într-o maşină care a dispărut de la faţa locului.

Preşedintele mexican Andrés Manuel López Obrador a declarat că americanii călătoreau din motive medicale.

„Informaţiile pe care le avem sunt că au trecut graniţa pentru a cumpăra medicamente în Mexic, a avut loc o confruntare între grupuri şi au fost luaţi ostatici. Întregul guvern lucrează la asta”, a declarat preşedintele Mexicului.