Prima pagină » Știri externe » Patru cetăţeni români, arestaţi în Franţa sub acuzaţia că voiau să vândă bijuterii false

Patru cetăţeni români, arestaţi în Franţa sub acuzaţia că voiau să vândă bijuterii false

Doi bărbaţi şi două femei de origine română, acuzaţi de tentativă de escrocherie, au fost arestaţi de gărzile de frontieră din departamentul francez Jura, informează radioteleviziunea publică din Elveţia, RTS.
Patru cetăţeni români, arestaţi în Franţa sub acuzaţia că voiau să vândă bijuterii false

Cei patru indivizi erau la bordul unei maşini înmatriculate în Germania. Poliţia cantonală elveţiană avertizase deja cu privire la vehiculul cu pricina, ca urmare a unei tentative precedente de escrocherie în satul Courroux, după cum au indicat gărzile de frontieră din regiunea Jura-Neuchâtel.

Acestea din urmă au descoperit bijuterii false ascunse într-o pungă de plastic sub bancheta din spate a vehiculului. Produsele erau „destinate pieţei din Elveţia, fiind prezentate ca bijuterii de aur”, au indicat autorităţile.

Persoanele au fost predate autorităţilor judiciare pentru anchetă, iar marfa a fost confiscată şi distrusă de către administraţia vamală.