Patru copii dispăruţi în jungla columbiană după un accident aviatic au fost găsiţi în viaţă după 40 de zile

Patru copii care au supravieţuit unui accident de avion au fost găsiţi în viaţă după 40 de zile în care au fost pierduţi într-o junglă columbiană, potrivit preşedintelui ţării.

Urmărește
1659 afișări
Imaginea articolului Patru copii dispăruţi în jungla columbiană după un accident aviatic au fost găsiţi în viaţă după 40 de zile

Sursa foto: Twitter

Gustavo Petro a anunţat că cei patru fraţi care au dispărut după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit în pădurea amazoniană au supravieţuit calvarului şi primesc tratament medical.
 
"O bucurie pentru întreaga ţară! Cei 4 copii care s-au pierdut acum 40 de zile în jungla columbiană au apărut în viaţă", a scris vineri Petro pe Twitter.
 
Preşedintele a declarat că tinerii, care au fost găsiţi singuri, sunt un "exemplu de supravieţuire" şi a prezis că aventura lor "va rămâne în istorie".
 
Fraţii - Lesly Jacobombaire Mucutuy, în vârstă de 13 ani, Soleiny Jacobombaire Mucutuy, în vârstă de 13 ani, Soleiny Jacobombaire Mucutuy, în vârstă de nouă ani, Tien Noriel Ronoque Mucutuy, în vârstă de patru ani, şi Cristin Neriman Ranoque Mucutuy, în vârstă de 11 luni - călătoreau într-un avion Cessna 206 atunci când acesta s-a prăbuşit pe 1 mai, în apropiere de provincia Guaviare, relatează Independent.
 
Mama lor, Magdalena Mucutuy, pilotul avionului şi un alt pasager au murit în accident, dar copiii nu au fost găsiţi, potrivit Forţelor Aeriene columbiene.
 
După câteva zile de căutări iniţiale, Petro a anunţat că minorii au fost găsiţi şi că sunt sănătoşi. Dar câteva ore mai târziu, el a revenit asupra acestei afirmaţii, precizând că Forţele Aeriene şi comunităţile indigene au stabilit contactul cu copiii, dar că locaţia lor rămâne necunoscută.
 
Mucutuy călătorea împreună cu copiii ei spre Bogota pentru a se întâlni cu soţul ei, Manuel Ranoque, şi pentru a începe o nouă viaţă împreună.
 
Potrivit El Tiempo, Ranoque, care este rudă cu un lider politic local, a locuit anterior în rezervaţia indigenă din Puerto Sábalo împreună cu familia sa.
 
El a fost nevoit să fugă din comunitate pe jos după ce a primit ameninţări din partea unor grupuri de infractori care operează în zonă. Ranoque şi-a încheiat călătoria prin junglă şi a ajuns în cele din urmă în Bogota.
 
Se pare că şi-a găsit un loc de muncă şi a economisit bani timp de o lună şi jumătate pentru a-şi permite transportul familiei sale din comunitatea lor izolată până în capitala columbiană.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici