Patru deţinuţi au fost ucişi în nordul Braziliei în timp ce erau transportaţi către alte închisori

Publicat: 01 08. 2019, 03:58
Actualizat: 08 06. 2020, 11:21

Brazilia s-a luptat de ani de zile pentru a combate violenţa din închisori, care acum se află pe locul trei în lume la acest capitol. Închisorile sunt supraaglomerate, iar personalul este puţin, bandele rivale având adesea un control eficient asupra acestora.

Autorităţile din statul Para au transmis miercuri că cei patru deţinuţi morţi ar aparţine aceleiaşi facţiuni şi au luptat cot la cot în timpul masacrului de luni, în care 57 de deţinuţi au fost decapitaţi.

Autorităţile au transmis că vor muta unii dintre cei mai periculoşi deţinuţi ai închisorii în diferite locaţii, în încercarea de a atenua supraaglomeraţia şi de a preveni violenţa. Dar, în timpul unui astfel de transfer, într-un camion care transporta 30 de prizonieri în patru celule separate, cei patru deţinuţi fiind ucişi marţi.

Personalul închisorii au găsit doar cadavrele, toate prezentând semne de sufocare aceasta fiind cauza decesului, după ce camionul a ajuns într-o nouă unitate, a declarat secretarul de stat pentru securitate publică şi apărare socială din statul Para.