Patru foşti militari din Guatemala, condamnaţi la câte 12.060 de ani de închisoare pentru crime

Un tribunal a condamnat la câte 12.060 de ani de închisoare patru foşti militari acuzaţi de masacrarea a 201 ţărani, între 6 şi 8 decembrie 1982, în timpul Războiului Civil din Guatemala (1960-1996), a anunţat o sursă judiciară.

Urmărește
242 afișări
Imaginea articolului Patru foşti militari din Guatemala, condamnaţi la câte 12.060 de ani de închisoare pentru crime

Patru foşti militari din Guatemala, condamnaţi la câte 12.060 de ani de închisoare pentru crime (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Este pentru prima dată când sunt condamnaţi foşti militari, pentru comiterea unui masacru în această ţară.

Găsiţi vinovaţi de comiterea masacrului, inculpaţii, membri ai unei unităţi de elită a armatei, au primit câte 30 de ani de închisoare pentru fiecare ţăran ucis, adică un total de 6.030 de ani de încarcerare.

La această pedeapsă s-au adăugat încă 6.030 de ani de închisoare, pentru fiecare dintre inculpaţii găsiţi vinovaţi şi de "crime împotriva umanităţii şi atingere la securitatea statului".

Judecătorii au apreciat, în plus, că vinovaţii au dat dovadă de "perversitate", prin "raderea de pe hartă" a satului Dos Erres din comuna La Libertad, în departamentul Peten, la aproximativ 600 de kilometri nord de capitală.

În cei aproximativ 36 de ani de confruntări, în Guatemala, dintre gherila rurală pro-revoluţionară (IAR, Mişcarea de la 13 mai) şi o putere susţinută de militari şi miliţiile de extremă-dreapta, susţinute de armată (Noua Organizaţie Anticomunistă Mâna Albă), au fost omorâte peste 100.000 de persoane, alte 40.000 au fost date dispărute, iar alte peste 100.000 de persoane au plecat în exil.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici