Patru morţi, în urma exploziei din apropiere de San Francisco – VIDEO, FOTO
Accidentul s-a produs joi seara la San Bruno, un oraş situat la trei kilometri vest de aeroportul internaţional din San Francisco.
Guvernatorul adjunct al statului California, Abel Maldonado, a revizuit, cel puţin temporar, bilanţul exploziei, menţionând moartea a patru persoane, după ce compandantul pompierilor declarase vineri dimineaţă, pentru Los Angeles Times, că şase persoane au murit.
Bilanţul ar mai putea însă să crească în orele următoare, în condiţiile în care continuă căutările printre dărâmături.
Bilanţul provizoriu menţionează peste 50 de răniţi, dintre care trei sunt în stare critică, având arsuri de gradul trei. De asemenea, 38 de clădiri au fost distruse şi şapte avariate. Incendiul, care s-a întins pe mai mult de şase hectare, era controlat vineri dimineaţă în proporţie de 75 la sută.
„Ştim că o conductă de gaze s-a rupt ieri, în jurul orei 18.24 (vineri, 4.24, ora României), dar nu cunoaştem cauza. O vom determina foarte repede”, a precizat Maldonado, care a decretat starea de urgenţă în regiune.