Patru morţi şi 11 răniţi lângă Paris, după prăbuşirea unui bloc, cauzată de o explozie
Cadavrul unui adolescent a fost scos de sub dărâmături, ridicând bilanţul la patru morţi, au anunţat surse din cadrul pompierilor.
Mai devreme, o femeie de 45 de ani „a decedat în timp ce o scoteam de sub dărâmături”, a declarat comandantul pompierilor, Gabriel Plus, făcând referire la prima femeie găsită decedată. El a subliniat că aceasta era conştientă atunci când echipele de intervenţie au stabilit contactul vizual cu ea.
În jurul orei locale 18.00 (19.00, ora României), pompierii au scos de sub dărâmături cadavrul unei femei „de aproximativ 40 de ani”, potrivit prefecturii Seine-Saint-Denis.
În plus, un copil a murit în urma prăbuşirii imobilului.
Patru dintre răniţi sunt în stare gravă, potrivit pompierilor, în timp ce alte victime s-ar afla în continuare sub dărâmături.
Pompierii au scos apoi de sub dărâmături doi adulţi aflaţi în viaţă, dar caută în continuare patru adulţi şi un copil daţi dispăruţi.
Căutările ar trebui să dureze încă „cel puţin 24 de ore”, a apreciat colonelul Bernard Tourneur, însărcinat cu efectuarea acestei operaţiuni.
„Este sfârşitul vacanţei, deci este dificil să ştim exact câte persoane se aflau în imobil”, a explicat prefectul din Seine-Saint-Denis, Philippe Galli
„Este o explozie provocată cel mai probabil de o scurgere de gaze”, a afirmat la rândul său ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, care s-a deplasat la locul tragediei. Trebuie totuşi să „rămânem prudenţi”, nu există în prezent „nici o certitudine cu privire la originea acestei explozii”, a adăugat el.
Philippe Galli a confirmat că există „suspiciuni puternice” privind o scurgere de gaze.
Prăbuşirea clădirii s-a produs la periferia estică a Parisului, cu puţin înainte de ora 08.00 (09.00, ora României).
Pompierii căutau victime printre dărâmături cu ajutorul câinilor specializaţi.