Patru muncitori bulgari, iradiaţi în timp ce reîncărcau echipamente medicale

Publicat: 17 06. 2011, 18:19
Actualizat: 17 06. 2012, 05:41

Incidentul este de nivelul 3, „incident grav”, pe scara internaţională a evenimentelor nucleare şi radiologice (Ines), a declarat agenţia într-un comunicat.

Cei patru muncitori de la compania Stamboliiski, care încarcă echipamente destinate îngrijirii bolnavilor de cancer, încărcau o instalaţie cu cobalt-60. Ei credeau că manipulează o casetă goală, în timp ce aceasta era de fapt plină.

Ei au fost expuşi la radiaţii puternice timp de cinci minute, fiecare primit o doză mai mare de un sievert, mult peste doza anuală maxim admisă de 20 de milisievert.

O responsabilă de inspecţia de sănătate din Plovdiv, Ţveta Ivanova, a precizat că un sievert este „doza limită de apariţie a bolilor (…) din cauza radiaţiei”.

Ministrul Sănătăţii Stefan Konstantinov, a declarat vineri în Parlament că starea muncitorilor iradiaţi – trei bărbaţi şi o femeie – este „bună şi stabilă”. El a evocat un risc pentru mâinile celor contaminaţi, care au fost cel mai grav afectate.

Ministrul a dat asigurări că incidentul a fost localizat şi nu reprezintă niciun pericol pentru mediu.