Khaled al-Khatib, responsabil al serviciilor de ambulanţă, a mai transmis că alte 40 de persoane au fost rănite în cursul violenţelor care au izbucnit în timpul manifestaţiilor islamiste de după rugăciunea săptămânală de la Cairo şi alte oraşe din ţară.
„Patru persoane au fost ucise la Cairo”, a declarat el precizând că printre victime nu se numără membri ai forţelor de securitate sau poliţie, însă fără a menţiona care a fost cauza decesului. Acesta a raportat anterior că un bărbat a murit împuşcat.
Cairo a fost scena unor confruntări violente vineri, în special în jurul emblematicei pieţe Tahrir unde accesul a fost blocat în timp ce mii de islamişti au defilat în mai multe cartiere din capitală.
Pentru a împiedica mai multe sute de manifestanţi care scandau „Dumnezeu este mare” să pătrundă în piaţă, poliţia a tras în aer gloanţe reale şi a folosit gaze lacrimogene, a constatat un jurnalist AFP.