Patru persoane au murit în urma prăbuşirii unei clădiri cu trei etaje dintr-o zonă de lux din Nigeria

Publicat: 22 05. 2022, 16:49
Actualizat: 22 05. 2022, 16:51

Cinci persoane au fost salvate, iar lucrătorii de urgenţă au săpat printre dărâmături pentru a găsi supravieţuitori. Patru cadavre au fost scoase dintre ruine.

Se crede că imobilul care se construia în Lagos Island s-a prăbuşit în timpul ploilor abundente.

Un oficial a declarat că clădirea a fost închisă mai devreme, deoarece lucrările încălcau normele de siguranţă.

Oluwafemi Oke-Osanyintolu, şeful Agenţiei de gestionare a situaţiilor de urgenţă din statul Lagos, a declarat că, în ciuda faptului că şantierul a fost sigilat, dezvoltatorul a continuat să lucreze noaptea şi în weekend.

Constructorul nu a făcut încă niciun comentariu.

Prăbuşirile de clădiri sunt frecvente în Nigeria, iar experţii în construcţii pun acest lucru pe seama ignorării generalizate a reglementărilor.

În noiembrie anul trecut, peste 40 de persoane au murit când un bloc de apartamente de lux, parţial construit, s-a prăbuşit în Lagos.