Patru presupuşi membri Al-Qaida, ucişi într-un atac cu avion fără pilot

Patru presupuşi membri ai reţelei Al-Qaida au fost ucişi marţi, în zori, într-un atac cu avion fără pilot, probabil american, în regiunea Marib, la est de Sanaa, potrivit unui oficial tribal şi agenţiei oficiale Saba.

Urmărește
137 afișări
Imaginea articolului Patru presupuşi membri Al-Qaida, ucişi într-un atac cu avion fără pilot

Patru presupuşi membri Al-Qaida, ucişi într-un atac cu avion fără pilot (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Atacul a fost comis în plină alertă de securitate americană care a antrenat închiderea a numeroase misiuni diplomatice ale Statelor Unite în regiune, inclusiv cea de la Sanaa.

Patru bărbaţi se aflau la bordul unui vehicul care a fost pulverizat de patru rachete, a precizat oficialul, sub acoperirea anonimatului.

Agenţia oficială yemenită Saba a confirmat operaţiunea, scriind că, "potrivit primelor informaţii, patru membri ai Al-Qaida au fost ucişi într-un raid aerian, la Wadi Abida, în regiunea Marib".

Liderul tribal din regiune a anunţat că cei patru bărbaţi, toţi yemeniţi, au murit în urma incendierii vehiculului lor, care a fost transformat în "minge de foc" de către rachete.

Doi morţi au fost identificaţi, a adăugat el, precizând că aceştia ar fi Saleh al-Tais al-Waili şi Saleh Ali Guti.

Primul figurează pe o listă de 25 de persoane căutate pentru apartenenţă la Al-Qaida publicată în cursul nopţii de luni spre marţi de către Ministerul yemenit al Apărării.

Ministerul a afirmat că cele 25 de persoane "planificau atacuri teroriste pentru ultimele zile ale Ramadanului şi pe timpul sărbătorii Fitr", prevăzută la sfârşitul acestei săptămâni.

Acest atac este al patrulea vizând presupuşi membri ai Al-Qaida în Yemen, începând din 28 iulie. Cele patru atacuri s-au soldat cu 17 morţi.

În urma interceptării unor mesaje care conţineau ameninţări cu atentate între numărul unu Al-Qaida Ayman al-Zawahiri şi liderul filialei Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA), cu sediul în Yemen, Washingtonul a decis să închidă ambasade şi consulate în Orientul Mijlociu şi Africa, potrivit presei americane.

Potrivit administraţiei americane, "AQPA este organizaţia teroristă cea mai activă în rândul filialelor Al-Qaida".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici