Patru români, ucişi în Elveţia (Video)
Patru români, membri ai unei familii stabilite în Elveţia, au murit împuşcaţi în locuinţa lor din cantonul Geneva, poliţia elveţiană luând în considerare posibilitatea ca tatăl să-şi fi ucis soţia şi cei doi copii, după care să se fi sinucis, relatează Tribune de Geneve.

Patru români, ucişi în Elveţia
Trupurile neînsufleţite au fost descoperite vineri, după ce poliţia a fost alertată de o prietenă a familiei, care nu mai avea veşti de două zile de la membrii acesteia.
Poliţiştii au descoperit şi un bilet scris în română, în care tatăl afirmă că îşi consideră viaţa ratată. "La 52 de ani, am ratat totul. Sper ca ultimul meu gest să reuşească. Nu vreau să-mi părăsesc familia. Încerc să-i iau cu mine dacă reuşesc", afirmă biletul, semnat Tudor.
Lăcătuşul român, stabilit în Elveţia cu 30 de ani în urmă şi însurat cu o româncă, soţia sa, născută în 1962, şi cei doi fii, născuţi în 1990 şi, respectiv, 1993, au fost împuşcaţi în cap, iar legiştii bănuiesc că drama s-a petrecut cu două zile în urmă.
Bărbatul este descris de unii dintre colegi drept "jovial şi plin de umor", în timp ce alţii spun că suferea de o boală care îl slăbise în ultima perioadă.
Poliţia privilegiază ipoteza unei drame familiale, încercând să găsească o explicaţie pentru aceasta.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
Elveţia ar putea contribui la menţinerea păcii în Ucraina, spune şeful armatei
-
astăzi, 12:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti