"Numărul victimelor aflate încă în spital se ridică la 44, iar unul dintre răniţi este în stare critică", a precizat purtătorul de cuvânt.
Accidentul s-a soldat cu moartea a nouă persoane – cinci turci şi patru americani – şi rănirea altor peste 80.
Ancheta, coordonată de Biroul olandez de anchete pentru securitate, a continuat sâmbătă pe câmpul unde s-a prăbuşit aparatul Boeing 737-800 al companiei Turkish Airlines, a precizat purtătorul de cuvânt olandez.
Aparatul, cu 135 de persoane la bord, s-a prăbuşit pe un câmp aflat la circa trei kilometri de aeroportul Schiphol din Amsterdam.
Trupurile neînsufleţite ale celor cinci victime de naţionalitate turcă au fost repatriate sâmbătă, iar în faţa birourilor Turkish Airlines a fost organizată în cursul dimineţii o ceremonie în memoria lor.
Citeşte şi:
Cel puţin 9 morţi şi 80 de răniţi, după accidentul aviatic de la Amsterdam (Galerie Foto şi Video)
Cutia neagră a avionului prăbuşit la Amsterdam a fost găsită
Avionul prăbuşit în Olanda a avut probleme tehnice – presă
Cinci turci şi patru americani au murit în accidentul aviatic