Pauză de siestă în Japonia, pentru a economisi energie electrică pe timpul verii

O prefectură din centrul Japoniei a găsit o modalitate originală pentru a economisi electricitate, devenită rară după accidentul nuclear de la Fukushima, invitând funcţionarii să îşi facă siesta după masă, relatează AFP.

Urmărește
16 afișări

Liderii prefecturii Gifu îi vor sfătui pe angajaţi să plece de la serviciu în intervalul orar 13.00-15.00 în iulie, august şi septembrie, ceea ce va permite oprirea provizorie a sistemelor de aer condiţionat care funcţionează la maxim în timpul căldurilor estivale.

"Ideea unei pauze pentru siestă, aşa cum i se spune în Spania, ni s-a părut logică pentru a încerca să reducem consumul de electricitate în această perioadă de penurie", a explicat pentru AFP Hiroshi Ichihara, un oficial local.

Tsunami din 11 martie a determinat oprirea a circa 15 reactoare nucleare din nord-estul Japoniei, iar funcţionarea mai multor tranşe a fost, de asemenea, suspendată ca măsură de precauţie în centrul şi vestul ţării.

În total, mai puţin de 20 dintre cele 54 de reactoare din Japonia sunt exploatate în prezent, ceea ce determină autorităţile să ia măsuri pentru a face faţă punctului maxim de consum tradiţional din timpul verii.

"Consumul de energie va scădea dacă sunt mai puţini angajaţi la birou", a subliniat Ichihara, adăugând că autorităţile prefecturii Gifu vizează o scădere de 20 la sută între 13.00 şi 15.00 graţie acestei măsuri care nu va fi însă obligatorie.

Administraţia nu intenţionează însă să ofere aceste două ore de siestă zilnică decât dacă vor fi reduse din concediu.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici