PCRM a cerut în justiţie anularea turului doi al alegerilor pentru postul de primar al Chişinăului

Partidul Comuniştilor şi candidatul formaţiunii la funcţia de primar al Chişinăului, Igor Dodon, au înregistrat la judecătoria sectorului Centru cererea de infirmare a legalităţii turului doi al alegerilor din Chişinău, de anulare a acestora şi organizare a unui nou scrutin, relatează Info-Prim Neo.

Urmărește
5 afișări

La contestaţie au fost anexate peste 200 de plângeri ale alegătorilor, contestaţii ale observatorilor şi alte documente confirmative, se arată într-un comunicat de presă al partidului.

Anterior, liderul comunist, Vladimir Voronin, a declarat într-o conferinţă de presă că alegerile au fost falsificate. "Aceste alegeri pot fi considerate drept încă o etapă în degradarea sistemului nostru democratic", a afirmat el.

Liderul PCRM a mai spus că electoratul a văzut că actuala guvernare nu este capabilă să garanteze desfăşurarea unor alegeri democratice. "Comisa Electorală Centrală, controlată de actualele autorităţi, reprezintă o instituţie periculoasă de generare a provocaţiilor şi dezordinii. Şi doar stăpânirea de sine a PCRM a permis prevenirea tulburărilor care erau cât pe ce să zguduie capitala şi întreaga ţară. Am fost cu toţii martori ai atacului banditesc pe care guvernarea, exploatând sistemul judecătoresc, l-a produs asupra componenţei numerice a Consiliului Municipal Chişinău", a declarat liderul comunist.

Vladimir Voronin mai acuză guvernarea că a lipsit alegătorii de dreptul la votarea secretă, atunci când a scos draperiile la intrarea în cabinele de vot, astfel efectuând controlul asupra votării bugetarilor, lucrătorilor din sfera socială şi organele de drept. "Această modernizare exotică a cabinelor de vot a fost efectuată la solicitarea personală a lui Mihai Ghimpu, căruia Comisia Electorală Centrală i s-a subordonat imediat (...). Până şi OSCE a calificat aceste circumstanţe drept încălcare serioasă a dreptului la vot secret", a spus Voronin.

Potrivit preşedintelui PCRM, în ajunul alegerilor, în diferite apartamente au fost găsiţi înscrişi în cartea de imobil zeci de oameni, numărul alegătorilor incluşi pe listele de vot din majoritatea suburbiilor capitalei fiind cu mult mai mare decât numărul locuitorilor acestor suburbii. "Am mai văzut cu toţii cum pot fi şantajaţi şi studenţii, prelungindu-le sesiunile de examinare şi încălcându-le dreptul civic prin impunerea de a vota într-un anumit mod", a spus el.

"Ţinând cont de toate aceste nereuşite de sistem în organizarea bunei desfăşurări a alegerilor, de fraudarea făţişă şi falsificarea rezultatelor lor, Partidul Comuniştilor nu-l recunoaşte pe candidatul Alianţei, Dorin Chirtoacă, drept primar legitim ales al capitalei. La fel, Partidul Comuniştilor nu-şi recunoaşte înfrângerea în aceste alegeri. O eventuală recunoaştere de acest gen, în opinia noastră, ar însemna o capitulare în faţa forţelor antidemocratice şi antistatale aflate astăzi la guvernare în Republica Moldova", a menţionat Voronin.

În turul doi al alegerilor locale pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău, candidatul PCRM, Igor Dodon, a obţinut 49,4 la sută din voturi, iar liberalul Dorin Chirtoacă, actualul primar, a câştigat la limită, cu 50,6 la sută din totalul sufragiilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici